Postat în original de Zosim1
Vezi post
Stiu ca postul anterior va fi un post foarte greu de parcurs, dar a fost in permanenta in mintea mea in ultimele luni, cand mai mult sau mai putin am stat prin spitale, si gandurile mi-se perindau in "ograde pline cu flori", si cate odata vedeam cum "plugurile " si "grapele" erau trase de niste oameni mici si nevoiasi ,dar dornici de a face acea "ograda sa straluceasca".Le-am citit si recitit de zeci de ori si am cautat sa vad per ansamblu si lucrurile bne si lucrurile care nu au functionat asa cum trebe, si intr-un final toate asestea m-au coplesit emotional si cred ca au jucat un rol important in caderea mea fizica si psihica inaintea ultimului mare eveniment al comunitatii Amatur,Turneul Campionilor.Chiar daca eu nu am fost nici cum "deranjat" sau solicitat de catre Amatur pt acest eveniment, ci doar solicitat de catre o singura persoana, Sergiu Cruceru sa livrez la usa salii o logistica de 24 de mese, ulterior inca 16, totusi in sufletul meu s-au produs multe corelatii cu evenimentul precedent de la Alba Iulia cu un an inainte,(lucruri aflate ulterior la terapiile psihologice de care am avut parte in spital in cele 3 saptamani de internare), si rezultatul a fost cel pe care, cred ca foarta multa lume il cunoasteti.
In acele momente,grele pt . mine am primit multe telefoane de la amici din Amatur ,de imbarbatare si din compasiune, printre care si telefonul Domnului Pralea care mi-a dat o veste care a produs o schimbare pozitiva in mine, si chiar terapeuta a fost placut impresionata de starea mea de bine, acea veste ca noul Primar Paul Voicu al Municipiului Alba Iulia isi doreste sa organizam "Cupa Unirii101", si stiind starea in care ma aflam si locul a avut parca o teama de a ma intreba daca vom reusi sa reeditam celelalte 2 editii reusite, dar totusi m-a intrebat cu un ton lipsit de speranta, dar care a revenit foarte rapid cand am raspuns foarte entuziast ca DA imi dores dinnou sa organizez impreuna un eveniment.Timpul ne presa,eu sub o medicamentatie puternica dormeam peste 16-18 ore pe zi,printre interventii si anestezi, am punctat cateva mici schite de plan, iar Domnul pralea a punctat unul foarte rapid stiind ca amandoi suntem intre spitale si acest hobby,si a ales planul cu ceea mai mica incarcatura organizatorica, si am pornit pregatirile,dar de data asta doar in doi.
Cateva consultatii cu prietenii mei dragi, Pali, Gelu, Chirap si am demarat pregatirea proiectului, contactindu-l pe Florin Apian si reeditand fisierul TC anterior am facut anuntul si am dat drumul la aceea etapa numita ulterior "o debandada de inscriere", care nu mai are nevoie de nici o descriere.Pe ultima suta de metri,Florin vine cu versiunea noua a programului cu arbitraj si corectie de timp,si a fiselor de arbitraj (care ne-au folosit la departajarea a 2 participanti la 1 pct diferenta).
Uau,eu ies din spital,Domnul Pralea isi interneaza sotia pt o interventie complicata, dar amandoi suntem optimisti si increzatori, si cum "Lucrurile bune nu raman niciodata pedepsite",ne trezim cu foarte multi iubitori care ne-au sarit in ajutor in ultimele pregatiri , si aici as dori sa ii mentionez asa cum imi vin in minte,Pali,Florin,Gelu,Chirap,Victor Tarasescu,Tudor Badescu,Zahan Florin,Sanpetrean Gheo,Adi Suciu,Viorel Sterea,Dan Daniel,Csaba Zedler,Dirlea Nelutu,Dirlea Ana,Doamna Faraian,Fulop Attila (romanu nostu),Domnu Danciu,Nea Niculai,Razvan ,S|telian ,Adi,Denisa,Ioana si inca cativa care acuma nu imi aduc aminte dar ce mai tura vura, am simtit un devotament cum rar mi-a fost dat sa intalnesc.
Vorba lunga saracia omului, am simtit 3 zile ca am alaturi o multime de oameni frumosi sufleteste, am uitat de multe lucruri, chiar medicamentatia am luat-o cu mare intarziere, am uitat sa beau apa , am uitat sa mananc ,ci doar ciuculit ceva bun de la Cluj, am ridicat si mutat logistica ca in vremurile bune,am facut cu Gelu si cu fetele semimaratonul Cetatii Carolina ,duminica,am incarcat si descarcat de 2 ori logistica si echipamentele in 2 transporturi singur,cu alte cuvinte m-am simtit in "al noualea cer", dar spre dezamagirea mea acest vis a tinut prea putin, operatia a cedat,singerarile au reaparut,aproape de neoprit si eu sunt de pe la 2 noaptea la pat si in perfuzi,dar fericit.
MULTUMESC MULT OAMENI DRAGI.
Acelasi EMI

Comentariu