tt-shop.ro 468x60tt-shop.ro 468x60 2pingpongshop.ro 468x60
Pagina 1 din 2 12 UltimulUltimul
Rezultate 1 la 15 din 22

Subiect: Cum sa-mi construiesc o masa de tenis

  1. #1
    cadet
    Data înscrierii
    01.02.2010
    Locație
    Bucuresti
    Vârstă
    43
    Postări
    18
    Mulțumesc / Îmi place post
    Timp total online
    6 h 28 m
    Timp online pe zi
    N/A
    Reputație
    6

    Cum sa-mi construiesc o masa de tenis

    Impreuna cu alt forumist, George, intentionam sa ne construim pentru fiecare cate o masa de tenis de interior.
    Conditia primordiala: O suprafata de joc de buna calitate (sa sara bine bila de ping pong, sa prinda spin) si in acelasi timp rezistenta in timp.
    A doua conditie este sa fie rabatabila, pliabila, usor transportabila si mai ieftina ca una din Metro (~450 RON rabatabila, pe rotile, din pal de 16mm, model Active 150 indoor).
    A treia conditie: sa fie usor de executat de un amator, sa nu necesite constructia sau asamblarea acesteia cu scule sofisticate sau de precizie, care nu se gasesc in dotarea oricarui gospodar.
    A patra conditie: BUGETUL
    Buget personal: ~350 RON (max. pana la 100 EURO)
    Dragi forumisti, dorinta mea este sa adunam, aici, impreuna, toate informatiile pe care le detineti in legatura cu acest subiect in ideea de a fi de ajutor tuturor care doresc un imbold si informatiile necesare sa-si construiasca singuri o masa de tenis "de buna calitate" si la pret redus.
    In acest sens, voi tine in continuare un "jurnal de bord" pana la finalizarea lucrarilor.
    Premise initiale:
    Suprafata de joc:
    din ce am mai citit pe forumuri, palul hidrofugat este materialul recomandat, de grosime min 18 mm, preferabil 22 mm. Ex. masa Ella construita la Reghin si considerata de buna calitate, are suprafata de joc din astfel de pal, de 18 mm grosime.
    Probleme intampinate: in Baumax, am gasit pal hidrofugat, dar nu mi s-a parut sa sara extraordinar de bine bila si fetele cu toate ca sunt foarte netede (dar nemelaminate), trebuie vopsite. Din investigatiile facute, gurile rele spun ca o vopsea obisnuita aplicata, ar atenua considerabil detenta bilei si ca ar trebui aplicata o vopsea speciala, numita Nanogrip, care innobileaza cu adevarat suprafata de joc (culoare, rezistenta, aspect mat, sare bila bine, spin), dar din pacate nu prea e de gasit pe la noi... Alt dezavantaj ar fi faptul ca dimesiunile standard pentru placile de pal hidrofugat ar fi de genul 1830x2440 mm ceea ce inseamna ca lungimea ar fi insuficienta, necesitand completarea suprafetei de joc cu o rama de lemn care sa aiba si rol de sustinere care necesita executie de precizie, chituire, etc.., mai mult o activitate pentru profesionisti sau achizitia a 2 foi de pal si eventual folosirea excesului pentru dublarea sistemului de sustinere a mesei si asigurarea unei planeitati mai bune, posibil si sa sara mai bine, oricum necesita taieri de precizie, chituire, vopsire...
    Asa ca am trecut la pista2:
    Dl Paul din Galati, recomanda, acum 2 ani pe o pagina de forum constructia unei mese pe suprafata din pal melaminat.
    Din testele efectuate, pe blat de bucatarie sau pe pal melaminat de pe diferite birouri, mingea de ping-pong sare extraordinar.
    Pentru stabilitatea planeitatii in timp, am hotarat cu George sa cautam un pal de grosime 25mm, culoare uni, mat.
    Astfel George, a gasit intr-un depozit, un pal de 25 mm grosime, culoare ALBASTRU 125 (un bleu intens), dimesiuni foaie pal, 2070x2800 suficient pentru constructia unei mese de ping pong. Mai mult, a discutat cu baietii de acolo si ne pot debita foaia la dimesiunile dorite: 2 buc de 1520x1380 mm si ne pot aplica si banda cant. Cost foaie pal: ~210 lei. George a capatat o mostra din materialul respectiv si aseara am facut teste avansate de cinetica miscarii pe astfel de material, sa stabilim daca "se ridica la inaltimea asteptarilor". Concluzia a fost ca, da, referitor la inaltime, se ridica, bila sare foarte bine, vizibil mai bine decat pe o masa de outdoor pe care o mai am, cu suprafata de joc din fibra de sticla de 4mm., dar se pare, ca spinul nu prinde foarte bine pe aceasta suprafata (melamina de pe pal), fiind cumva cam lucioasa (testele nu au putut fi foarte concludente cu o mostra de numai 20x30cm). Una peste alta, ne-a placut materialul si culoarea si am hotarat sa mergem pe varianta asta ca suprafata de joc, eventual, urmand ulterior pt spin sa-l vopsim vand facem rost de minunata vopsea speciala.
    Astfel, ramane de gandit sistemul de pliere a picioarelor, rabatare si depozitare pe verticala (inclusiv pt joc de antrenament "la perete", cu jumatate de masa rabatata vertical) si plimbare pe role, mai ales datorita faptului ca o jumatate de masa va fi destul de grea, ~50Kg va avea numai palul, plus apreciez inca 10kg scheletul de sustinere al blatului, picioarele, rolele si balamalele.
    Picioarele si scheletul de sustinere al blatului m-am gandit sa le confectionez din lemn ( in sectiune de 60x60mm) care fata de teava patrata e mai usor de imbinat ( cu autofoletante, coltare metalice ) si asigura suficienta rezistenta. In plus, picioarele din fata mesei cat si cele dinspre fileu,
    Ramane sa mai gasesc 8 balamale (pentru plierea picioarelor (fiecare jumatate de masa va avea cate 4 picioare)) si 8 role suficient de rezistente, preferabil cu roti cauciucate (picioarele dinspre fileu vor avea montate fiecare cate 2 roti fixate pe o tija de ~40 cm pt a mari baza de sprijin cand masa e rabatata vertical.
    Surplusul de material din foaia de pal (o fasie de ~50 cm latime si 280 cm lungime) ma gandesc sa o tai in 3 fasii de ~16 cm pe care sa le fixez ca o centura suplimentara de sustinere, pe sub placa de pal, de jur imprejurul mesei.
    Nu as vrea sa fixez aceasta centura si nivi blatul pe schelet cu holtzsuruburi autofiletante, de frica sa nu apara mici deformari in acele locuri ale suprafetei de joc.. Ce imi sugerati? Cepuri, banda dublu adeziva, o combinatie de cepuri cu aracet, sau doar aracet fara cepuri sau alt adeziv? sau nu ar avea cu ce sa strice niste autofiletante (negrese) de fi 3.5mm si lungime in material 20mm. din cei 25mm disponibili?
    Astept cu interes sugestiile si comentariile dvs. referitor la intregul proiect.
    Sper ca printre forumisti sa avem si mesteri tamplari sau mai mult, cu experienta in constructia de mese de tenis, ale caror sugestii vor fi de un real folos.
    Tuturor, va multumim anticipat.
    Blade 1:Butterfly BalsaCarbo X5 OFF
    FH: Tibhar Nimbus
    BH: Butterfly Tenergy 05

    Blade 2ONIC BAUM Exclusive OFF
    FH = XIOM Omega III
    BH = XIOM Omega III

  2. #2
    boboc
    Data înscrierii
    14.07.2008
    Locație
    Bucuresti, Romania
    Vârstă
    40
    Postări
    72
    Mulțumesc / Îmi place post
    Timp total online
    6 h 24 m
    Timp online pe zi
    N/A
    Reputație
    0

    Re: Cum sa-mi construiesc o masa de tenis

    Astazi ma duc la niste prieteni care au masa de tenis profi pentru a studia si a lua in amanuntime dimensiunile suportului de sustinere, pentru a face poze a modului de imbinare cu suprafata de joc (pe interior).Incercam sa facem o replica a unei mese profi dar cu bani putini, speram noi sa ne iasa.
    Blade : Donic Waldner Diablo Senso
    Fh : Joola Mambo C
    Bh : Yasaka Mark V GPS

  3. #3
    cadet Avatarul lui Mugurescu
    Data înscrierii
    18.01.2009
    Locație
    Galati, Romania
    Vârstă
    47
    Postări
    102
    Mulțumesc / Îmi place post
    Timp total online
    6 h 53 m
    Timp online pe zi
    N/A
    Reputație
    2

    Re: Cum sa-mi construiesc o masa de tenis

    Aceeasi dilema, privind contructia unei mese de tenis am avut-o in urma cu 2 ani, pentru ca in final sa iau (luam - impreuna cu un grup de amici) decizia de a achizitiona o masa profi, masa pe care jucam aproape zilnic si in prezent.
    Din ce am citit, vad ca ai aprofundat (in unele privinte poate mai amanuntit ca mine) aproape toate aspectele constructiei unei mese custom made, si ma refer aici la grosimea pal-ului, balamale, imbinari, role, cant, picioare.
    Vad ca esti (sunteti) destul de montat(i) in a construi - lucru pentru care va felicit - si de a nu achizitiona una noua, asa cum am procedat eu in final.
    Iti sugerez sa mai iei in considerare inca doua si foarte importante aspecte care trebuie avute in vedere pentru a avea parte de satisfactie garantata la finalul lucrarii:
    1. suprafata pe care va sta masa - stiut fiind faptul ca suprafata pe care este asezata masa influenteaza extrem de mult cum sare mingea, si ma refer aici la modul cum atenueaza sau potenteaza aceasta suprafata viteza si modul de a sari al mingei; voi exemplifica aici cu (daca-mi permite dom' Pablo, dar cred ca-mi permite - I still love you :P) sala ADR din Galati, unde, desi mesele de la parter sunt similare cu cele de la etaj, mingea sarea diferit. La parter dom Pablo avea podea de OSB, iar la etaj era mocheta. La parter simteai mingea sarind mai dur si mai repede, iar la etaj miscarea era mai lenta, viteza mingei scazind simtitor si cu traiectorii mai scurte. Drept urmare, in incaperea unde am amplast masa noastra, am avut strat de ciment (cimentul initial din constructie) pe care l-am curatat, nivelat bineinteles si spalat cu aracet (pentru a nu se mai forma praf). S-a dat inca un strat de sapa autonivelanta si jucam de circa un an cam asa. Sper ca pe viitor sa putem (daca ne-om permite) sa montam o suprafata mai profi. Asadar, ia in considerare si unde vei instala masa.
    2. scheletul de sustinere al blatului - vad ca l-ai calculat la o greutate de 10 kg. Din ce material te-ai gandit sa-l construiesti? Te intreb asta, pentru ca la greutatea aceasta nu poate fi decat din lemn. Daca adunam una peste alta, blat (estimat de tine la 50 kg), schelet de sustinere (10kg), picioare, eventual role, balamale (maxim 10kg) va rezulta un total de 70kg, deci va fi o masa foarta usoara. Foarte usoara, adica usor de miscat la eventualele si invitabilele atingeri de aproape, si sa nu-mi spuna nimeni ca nu a atins niciodata masa cu coapsa, ca nu-l cred. Imagineaza-ti ca, la fiecare lovitura sau atingere, masa se va misca si eventual incepe sa danseze, vor fi fortate balamalele si descentrata masa cu totul in final. Iar daca te-ai gandit sa pui si role, nu pune role fara un sistem de franare al acestora, incearca doar sa-ti imaginezi cum pleaca masa mai intai peste picioarele competitorilor si se opreste mai apoi in vreun perete.
    Mergand in continuare cu rationamentul, am incercat sa gasesc o solutie de ingreuna masa prim realizarea unui schelet metalic si acesta este punctul la care m-a oprit. M-am oprit pentru ca nu am gasit profilul metalic potrivit si sincer nici pe cine sa mi-l sudeze la mare arta, prentru ca mai apoi sa se potriveasca pe blatul de deasupra.
    Revenind si comparand posibila masa pe care vrei sa o realizezi cu cea pe care o detin http://www.stiga-tenis.ro/catalog1/mese ... r-css.html care cantareste in jur de 120kg (pentru ca are schelet de sustinere metalic) te las pe tine sa decizi daca acel schelet de lemn va fi indeajuns de greu incat sa nu se intample acelasi lucru care se intampla la o masa cumparata de prin Metro sau de aiurea (unele dintre ele nu au chiar deloc schelet de sustinere), acela de a se deteriora inainte de vreme si a ajunge un obiect de inventar bun de dat la casat.
    Nu incerc sa te descurajez, am vrut doar sa-ti impartasesc din dificultatile pe care le-am intimpinat si probleme de care m-am lovit. Daca te ajuta, maine (azi e zi libera ) cand merg la sala, pot face cateva poze cu masa si eventual cu mai multe detalii de pe dedesubt.
    Sa auzim numai de bine!
    DHS Hurricane King
    XIOM Vega Pro 2.0
    XIOM Vega Pro 2.0

  4. #4
    cadet
    Data înscrierii
    01.02.2010
    Locație
    Bucuresti
    Vârstă
    43
    Postări
    18
    Mulțumesc / Îmi place post
    Timp total online
    6 h 28 m
    Timp online pe zi
    N/A
    Reputație
    6

    Re: Cum sa-mi construiesc o masa de tenis

    Multumesc pentru sfaturi!!
    Initial, masa va avea 2 locuri unde poate fi amplasata:
    - O sala cu podea din parchet clasic.
    - O veranda inchisa (4x10m) cu podea din ciment.
    Amortizarea ambelor suprafete am testat-o si nu pare a fi o problema (sare bine mingea din ambele).
    Cel mai probabil masa va fi folosita pentru antrenamente, majoritatea timpului ca partener va fi un robot, care sunt convins ca nu va lovi foarte des masa
    Ideea e buna, voi cauta sa montez macar jumatate din roti cu frana, chiar daca la masa pe care o am acum rotile sunt din plastic si nu au frane si e ridicol de usoara (~50kg) nu intampin probleme deosebite cu plecatul de pe loc in caz de lovire a mesei.
    Masa va iesi chiar grea, datorita blatului gros, de 25mm si o intaritura din surplusul de material din aceeasi foaie de pal, cu latimea de 15cm! 50Kg blatul are doar pe una dintre jumatati, in total 100kg numai blatul pentru intreaga masa. Picioarele si scheletul de sustinere al blatului vor fi din lemn cu sectiunea patrata de 6 cm. As putea modifica sectiunea din 6 in 8cm, si se va dubla masa scheletului dar nu vad rostul, si asa cu picioare de 6cm intarite doua cate doua intre ele cu cate o stinghie orizontala la 15 cm de sol, poate sustine si o saltea relaxa + 2 persoane, in caz de nevoie... )
    Blade 1:Butterfly BalsaCarbo X5 OFF
    FH: Tibhar Nimbus
    BH: Butterfly Tenergy 05

    Blade 2ONIC BAUM Exclusive OFF
    FH = XIOM Omega III
    BH = XIOM Omega III

  5. #5
    cadet Avatarul lui Mugurescu
    Data înscrierii
    18.01.2009
    Locație
    Galati, Romania
    Vârstă
    47
    Postări
    102
    Mulțumesc / Îmi place post
    Timp total online
    6 h 53 m
    Timp online pe zi
    N/A
    Reputație
    2

    Re: Cum sa-mi construiesc o masa de tenis

    Asta cu salteaua e tare!
    Daca nu te deranjeaza prea mult, pune ceva poze din etapele pe care le parcurgi si cu ceva detalii tehnice.
    Cred ca va iesi un topic demn de a fi mutat in sectiunea tutoriale.
    Mult succes si tine-ne la curent!
    DHS Hurricane King
    XIOM Vega Pro 2.0
    XIOM Vega Pro 2.0

  6. #6
    cadet
    Data înscrierii
    01.02.2010
    Locație
    Bucuresti
    Vârstă
    43
    Postări
    18
    Mulțumesc / Îmi place post
    Timp total online
    6 h 28 m
    Timp online pe zi
    N/A
    Reputație
    6

    Re: Cum sa-mi construiesc o masa de tenis

    Citat Postat în original de Mugurescu
    Asta cu salteaua e tare!
    Daca nu te deranjeaza prea mult, pune ceva poze din etapele pe care le parcurgi si cu ceva detalii tehnice.
    Cred ca va iesi un topic demn de a fi mutat in sectiunea tutoriale.
    Mult succes si tine-ne la curent!
    1. Asta cu salteaua, a tradat ceva din planul meu de back-up, in care am anticipat traiectoria mea de uscheala..
    Ma astept saptamana viitoare cand vine robotul, cu care nevasta-mea nu a fost niciodata de acord cand a auzit cat costa, sa ma trezesc in strada cu masa si robotul in brate si sa gasiti pe net dupa aia anunturi de-ale mele de genul: "inchiriez urgent garsoniera nemobilata".
    Deja am stabilit in ultimele 2 saptamani o strategie de contraatac: sunt baiat model, o astept cu mancarea calda, toata ziua fac curat prin casa, o ajut cand face mancare si sunt permanent la dispozitia ei, azi ii fac cadou o carte si niste cd-uri cu virgula cursuri de engleza, maine ii fac un stepper Orbitrek cadou ca am gasit o pagina in browser unde se uita dupa asa ceva, weekendul asta iesim la o plimbare de 500km, i-am scos ieri de la foto vreo 200 poze cele mai frumoase din ultimii ani, i-am dat pt prima oara in viata ok-ul sa faca comanda la niste haine pe net, i-am promis un telefon mobil nou si un robot de bucatarie, i-am luat vreo 20 de flori inflorite (in ghivece) si vreo 15 de soiuri de butasi de trandafiri rosii de plantat in gradina, am inceput sa-i repar masina si sa-i fac imbunatatirile pe care s-i le dorea, i-o spal saptamanal si cred ca o sa maresc frecventa, o las seara sa se uite la tv numai la ce vrea ea, are parte de masaj in fiecare seara si alte activitati, de cate ori doreste, incercand de fiecare data sa depasesc recordul, nu mai plec la tenis decat noaptea dupa ce adoarme ea, de o saptamana m-am lasat de fumat, tin si eu post cu ea si am inceput sa slabesc, in weekend-uri m-am inscris pentru niste activitati care sa refaca rapid bugetul familei in urma achizitiei si muulte altele. Vanez orice gest al ei prin care isi tradeaza vreo dorinta, toate numai sa accepte in sanul familiei masa si nefericitul ala de robot, cand o sa ajunga, pe la mijlocul saptamanii viitoare.... Acum sunt in faza de dezvoltare a speech-ului din momentul impactului (la vederea robotului si a mesei), care se bazeaza pe "avantaje" de genul: nu mai trebuie sa plec in fiecare seara 2-3-4 ore la tenis, ca acum ma pot antrena acasa, impreuna cu familia si vor fi suficiente 30 min zilnic...etc...
    2. Bugetul stabilit pentru masa, e din reducerea obtinuta la robot.. Totul e acum la faza de dezvoltare a ideii, nu pot inca sa apar acasa cu componente care sa tradeze constructia mesei ca isi da seama imediat si de robot si inca nu e definitivata "etapa de pregatire" a marii surprize..
    De asta nu am inca la ce sa fac poze, dar va asigur ca va tin la curent!
    Blade 1:Butterfly BalsaCarbo X5 OFF
    FH: Tibhar Nimbus
    BH: Butterfly Tenergy 05

    Blade 2ONIC BAUM Exclusive OFF
    FH = XIOM Omega III
    BH = XIOM Omega III

  7. Îmi place marcelgiosan, gicu_licu le-a plăcut acest mesaj
  8. #7
    maestru
    Avatarul lui Emil Tudor
    Data înscrierii
    25.11.2008
    Locație
    Bucharest, Romania
    Vârstă
    50
    Postări
    1.300
    Mulțumesc / Îmi place post
    Timp total online
    79 z 6 m
    Timp online pe zi
    34 m
    Reputație
    769

    Re: Cum sa-mi construiesc o masa de tenis

    E clar, sa nu apuce nevasta-mea sa vada ce sunt dispusi sa faca barbatii pentru pasiunile lor, ca face copy-paste la ce ai zis tu si ma baga la program. Nu vrei, asa, preventiv, sa stergi mesajul de mai sus. Te rog (rugam) frumos.
    TsE

  9. #8
    boboc
    Data înscrierii
    09.03.2010
    Locație
    Suceava
    Vârstă
    43
    Postări
    3
    Mulțumesc / Îmi place post
    Timp total online
    N/A
    Timp online pe zi
    N/A
    Reputație
    0

    Re: Cum sa-mi construiesc o masa de tenis

    M-am amuzat copios la postul lui vikusor si am facut greseala sa-l citesc si nevestei. Pentru prima oara in viata m-a intrebat cat naiba poate costa un robot de tenis si daca imi trebuie!

  10. #9
    boboc
    Data înscrierii
    09.03.2010
    Locație
    Suceava
    Vârstă
    43
    Postări
    3
    Mulțumesc / Îmi place post
    Timp total online
    N/A
    Timp online pe zi
    N/A
    Reputație
    0

    Re: Cum sa-mi construiesc o masa de tenis

    Referitor la dilema cu suruburile autofiletante, eu recomand folosirea unora groase, cu filet foarte mare si scurte. Inainte de infiletare, dai gaura cu un burghiu de o grosime aproape de diametrul surubului (fara sa iei in considerare si grosimea filetului). In acest fel, la inaintarea surubului in lemn acesta nu se va deforma ci va prinde numai in filet. In toate cazurile recomand sa nu treci cu surubul mai mult de jumatate din grosimea lemnului. Atentie, PAL-ul se comporta diferit fata de lemnul masiv (ma refer la prelucrare).
    Facand masa pliabila, recomand ca prinderea picioarelor de blat sa nu se faca direct prin balama ci prin intermediul unui coltar (se gasesc la magazinele de bricolaj) astfel incat acesta sa fie prins definitiv de balt prin 4-8 suruburi iar balamaua sa fie prinsa de el prin suruburi. Recomand sa iei in considerare ca la baza picioarelor fara role sa montezi sisteme de reglaj (cu filet) a lungimii picioarelor pentru a asigura stabilitatea si planeitatea. O alta idee ar fi si un sistem de contravantuiri intre picioarele mesei.
    Pana la vopsea profesionala, vezi ca este un tip de vopsea mata, tip spray, pentru ca masa sa nu reflecte lumina. Poate ii mareste si aderenta. Oricum, mult succes.

  11. #10
    maestru
    Avatarul lui valigti
    Data înscrierii
    16.06.2005
    Locație
    Bucuresti
    Vârstă
    51
    Postări
    1.467
    Mulțumesc / Îmi place post
    Timp total online
    9 z 8 h 30 m
    Timp online pe zi
    4 m
    Reputație
    696

    Re: Cum sa-mi construiesc o masa de tenis

    Uite ca se mai pricepe cineva ... Bravo Iuli , sfaturile sint foarte bune , tineti cont de ele pentru ca la final sa iasa o masa robusta si trainica .
    Palete si accesorii tenis de masa la preturi de importator
    Fete de palete tenis de masa
    Mese tenis de masa
    TT.MGVSPORT - www. ttsport.ro

  12. #11
    cadet
    Data înscrierii
    01.02.2010
    Locație
    Bucuresti
    Vârstă
    43
    Postări
    18
    Mulțumesc / Îmi place post
    Timp total online
    6 h 28 m
    Timp online pe zi
    N/A
    Reputație
    6

    Re: Cum sa-mi construiesc o masa de tenis

    Iuli, multumesc pentru sfaturi, aceste detalii au fost si prioritatea mea in ultimele zile, mai ales dupa ce am primit astfel de detalii de la George, in urma fotografierii sistemelor de pe sub o masa profesionala.
    1. Am gasit niste suruburi speciale pt. pal, lungime ~20 mm, boante, grosime cu tot cu filet ~8mm, se infileteaza cu imbus.
    2. Am vazut in pozele lui George despre ce tip de coltar faci referire si picior reglabil, dar nu am gasit inca asa ceva.
    3. Am gasit spray-uri auto de 400ml, pret 16-20 lei, diferite culori, dar foarte limitata paleta de nuante mate, mai nimic convenabil pt masa, nici macar alb mat pentru a trasa conturul mesei nu am gasit...
    Orbitrekul este un real succes. L-a folosit si nevasta-mea de cateva ori cate 5 min., dar eu unul pedalez pe el pana aproape lesin, antreneaza foarte bine musculatura picioarelor, un element mai putin exersat in antrenametele mele pt tenisul de masa.
    La fel si cursurile de lb. engleza, care are lectiile pe CD-uri sub forma de mp3-uri, merg si la playerul de pe masina si prind bine si la fiica-mea (8 ani) care cu nevasata-mea exerseaza impreuna in trafic pana la scoala/serviciu si retur.
    Plimbarea prevazuta in weekend a fost tot de 500km, dar in alta directia decat cea prevazuta initial, (din cauza unui deces in familie) am ajuns la Galati, unde nu am ratat ocazia sa merg sa-l salut pe dl Paul si sa joc cu un vechi prieten o ora de tenis la sala dansului.
    Referitor la proiectul cu masa de tenis, mi-a dat cateva sfaturi foarte pertinente si deloc de neglijat.
    Considera foaia de pal pt mobila o suprafata neprofesionala si ca alternativa recomanda:
    1. Daca vreau musai sa ma ocup de constructia picioarelor si a sistemului de fixare/rabatare a mesei, pot comanda din Ungaria un blat profesional, certificat ITTF, amanunte despre furnizor cica le gasesc in niste posturi pe forum.
    2. Achizitia unei mese profesionale SH
    3. Masa ELLA, construita la Reghin, despre care am aflat direct de la producator urmatoarele detalii tehnice si comerciale:
    PRET 500 RON exw, timp de livrare 21 zile.
    Suprafata de joc din pal hidrofugat 18 mm, import Italia
    Rama (35mm latime) si picioare pliabile din lemn de brad uscat
    Suprafata de joc si imbinarile ramei cu palul sunt chituite si vopsite cu acea vopsea speciala de culoare verde.
    Greutate totala 90 kg, masa se livreaza in 2 jumatati independente, cu cate 4 picioare fiecare.
    Se pare ca singurul dezavantaj ar fi sistemul rudimentar de pliere al picioarelor care nu permite rabatarea pe verticala a blatului.
    Pe de alta parte, prietenul din Galati, cu care am jucat tenis de masa, a afirmat ca poate sa-mi procure textolit (un fel de fibra de sticla) la dimesiunile si GROSIMEA dorite de mine. Materialul asta, incepand cu grosimi de peste 6-7 mm sare foarte bine si e mai usor decat palul de 25 mm, suprafata de joc perfect plana, nu se lasa, nu se onduleaza in timp, imun la umiditate, (potrivit si pt exterior), dar probabil mult mai scump decat palul.. (in copilarie jucam tenis de masa cu palete construite din asa ceva).

    De la Galati, dupa intalnirea cu diferite rubedenii, nevasta-mea s-a mai intors doar cu o mana de poze, din cele 200, asa ca preventiv, mai uploadez acum vreo 5-600 care le voi ridica printate pe hartie foto, zilele urmatoare de la Carrefour. Din butasii de trandafiri rosii, 6 au ajuns la bunica-mea la tara, care au incantat-o in mod deosebit, fiind o persoana care iubeste f. mult florile si de la care, prin schimb de experienta, am si eu variate soiuri aduse la mine in gradina. Anul asta, i-am explicat nevesti-mii si a agreat ideea, constructia in fata casei a unei bolte de vita de vie si arbusti fructiferi (mure si zmeura) asa ca am trecut la actiune si am reusit sa procur vreo 5-6 soiuri mai deosebite de struguri si a fost foarte incantata. Pt fiica-mea am plantat o multime de stoloni de capsuni din 2 soiuri, care cu siguranta o vor face f. fericita dupa jumatatea lunii mai cand vor incepe sa se coaca.
    Se pare ca nevasta-mea joaca un fel de joc al seductiei. Simt ca a intuit ca nu am abandonat ideea cu achizitia robotului dupa ce i-am expus-o initial in jurul datei de 8 martie si am primit refuzul ei categoric, mai ales ca nu am o mare parte din banii necesari si ea considera ca nu e o necesitate stringenta sa imprumutam atatia bani pt asa ceva.. In seara asta, in timp ce ea era la bucatarie, eu cu Emy (fiica-mea) studiam pe youtube niste filmulete cu diferite drillsuri pt robotul de tenis si ne-am trezit cu nevasta-mea langa noi cand discutam ca atunci cand vom avea robotul vom sta amandoi in fata mesei iar robotul ne va da fiecaruia, alternativ, cate o bila, la mine mai pe stanga mesei una mai puternica si la ea, pe dreapta, una mai lenta.. (asta vizionam noi cand "ne-a prins": ) Eu am inghetat cand am vazut-o langa noi, dar ea ne-a zis bland sa terminam cu prostiile si ne-a invitat la masa.. Am simtit in privirea ei ca a inteles despre ce e vorba si ca a acceptat ideea..
    Achizitia robotului o sa intarzie un alt proiect (cumpararea unei motosape) si in curand tb sa ma apuc iar de sapat manual gradina (cateva sute de metri patrati).. Azi am fost pe la un prieten cu un peste mare proaspat adus de la Galati si am batut palma sa aducem impreuna saptamana viitoare cu caruta lui vreo 2-3 transporturi de compost (gunoi de grajd fermentat de vreo 3-4 ani, utilizat ca ingrasamant natural), pe care sa-l imprastii prin gradina si sa ma apuc apoi de sapat. Voi abandona curand Orbitrekul dar voi continua sa exersez musculatura picioarelor sapand la cazma.. Tot pentru a fi gata in urmatoarele saptamani am pus vineri seara in tavite speciale (cu 30-100 cupe) pamant de flori si seminte pentru ~500 rasaduri de legume (rosii, castraveti, ardei, vinete, etc) si 500 cupe diferite flori. Astazi cand am venit de la Galati, nevasta-mea a intrat direct in casa si s-a dus la fereasta sa vada ce mai fac noile flori si am fost foarte bucuros sa o aud cum exclama: "Vai ce frumoase s-au facut!", mai ales dupa ce intr-una din seri, inainte sa le pun in ghivece, le-am uitat afara si a dat in noaptea aia bruma, de le-am gasit a doua zi pleostite rau...
    Vine primavara cu activitatile de sezon (cei ce locuiesc la casa si au si ceva pamant pe langa, stiu mai bine) si va ramane tot mai putin timp liber pt tenis si alte hobby-uri... Ma bucur mult ca incepand de astazi, seara voi avea o ora de lumina in plus pt diferite activitati. In schimb maine voi lua contact cu trezitul de dimineata cu o ora mai devreme.. Va fi dificil in prima saptamana, dar mai ales maine, ca in noaptea asta nu stiu daca mai apuc sa dorm pana la 6 cand ma trezesc de obicei sa plec la serviciu.. Dupa cum am spus anterior, in zilele de weekend voi practica unele activitati care sa rotunjeasca bugetul familiei... Una dintre acestea este in legatura cu alt hobby de-al meu, mult mai costisitor decat tenisul de masa, si acesta este FOTOGRAFIA. Datorita acestei pasiuni, am si scule performante care mi-au permis deseori sa imbin utilul cu placutul si sa particip ca fotograf la diferite activitati mondene. "De incalzire" vineri am participat ca fotograf oficial al actiunii, la ziua Energiei, o conferinta care s-a tinut la Universitatea Ecologica si care s-a dovedit neasteptat de interesanta... Organizatoarea, chiar m-a anuntat, ca a uitat sa-mi spuna ca de fapt, pentru articolele post eveniment, ca ii trebuie foarte rapid materialul si in noaptea asta va trebui sa-l pregatesc. La evenimentul asta mi-am dat seama cat de util ar fi un obiectiv care imi lipseste inca din trusa si care e vro 2000 si ceva de euro. Dar simt ca nu-i inca momentul sa-i spun si neveste-mii despre marea mea descoperire..
    Brusc, in noaptea asta, am avut o mare revelatie. La un moment dat, mi-am dat seama ca astazi nu mi-am mai adus deloc aminte de tigara. Am lasat un val de ganduri sa ma cuprinda si in final s-a concretizat intr-un simtamant extraordinar, care persista: Sunt foarte bucuros ca m-am lasat de fumat! Zilele trecute, (mai mult in primele 2-3) m-a chinuit de zeci de ori pe zi disconfortul de a simti nevoia unei tigari si m-am temut ca mai ales in prezenta fumatorilor, sa-mi scada vointa si sa trag vreo tigara din nou, ceea ce simt ca ar avea efecte devastatoare pt psihic si voi reveni iar la 1-2 pachete pe zi. In ultimele zile, treptat am constientizat ca de fapt e atat de usor sa te lasi de fumat si multi dintre noi mai mult ne temem de cat ne va chinui lipsa tigarii si astfel nici macar nu incercam sa ne lasam sau ne lasam cateva zile si intr-un moment de slabiciune esuam lamentabil revenind la fumat ignorand astfel total efectele nocive ca respiratia si hainele urat mirositoare, pierderea de timp, afectarea sanatatii, consumul banilor, s.a., toate deloc neglijabile. Zilele trecute, ma intrebam de unde am eu 100 lei in plus in buzunar, si nu intelegeam de unde... Abia a doua zi mi-am dat seama, erau banii care ramaneau zilnic in buzunar eliminand consumul lor pe tigari... Ieri seara, dupa tenisul de masa, am mai stat o ora la discutii cu prietenul meu intr-un bar. La un moment dat il urmaream cum fuma inconstient tigara la tigara, nici nu si-a dat seama ca eu nu ii mai tin companie. Am realizat ca asa am fost si eu inconstient de mai bine de 10 ani si credeam ca e atat de greu sa te lasi, ca nici nu incercam. E doar un obicei si te dezveti usor. Mai greu e sa treci peste frica ca vei suferi dupa tigara, ceea ce se si intampla des in primele zile pana scade dependenta de nicotina. De fapt nu trebuie decat sa nu mai fumezi si sa te bucuri... Doamne, ce bine ca nu mai fumez!
    Oare vine miercuri robotul? Pana atunci tb sa verific deja toate informatiile ca sa ma hotarasc ce fac cu masa...
    O data cu acest jurnal am devenit puternic offtopic fata de subiectul propus in titlu si promit in interventiile viitoare sa ma limitez la informatii referitoare la masa de tenis...
    Sa fiti iubiti!
    Blade 1:Butterfly BalsaCarbo X5 OFF
    FH: Tibhar Nimbus
    BH: Butterfly Tenergy 05

    Blade 2ONIC BAUM Exclusive OFF
    FH = XIOM Omega III
    BH = XIOM Omega III

  13. Îmi place marcelgiosan, gicu_licu le-a plăcut acest mesaj
  14. #12
    cadet
    Data înscrierii
    01.02.2010
    Locație
    Bucuresti
    Vârstă
    43
    Postări
    18
    Mulțumesc / Îmi place post
    Timp total online
    6 h 28 m
    Timp online pe zi
    N/A
    Reputație
    6

    Re: Cum sa-mi construiesc o masa de tenis

    Celor care au citit postul, le sunt dator cu finalul povestii:
    Am considerat ca suprafata de joc pentru a avea garantia ca e de mai buna calitate decat cea din Metro, de care am una deja, ar fi bine sa fie certificata ITTF. Asa ca am hotarat sa achizitionez o masa profi SH. A fost sa fie un Tibhar Top care este in stare excelenta si de care sunt foarte incantat cum sare bila comparativ cu cea din Metro. Inainte sa o achizitionez am jucat de mai multe ori la aceasta masa intr-un club si acolo, chiar daca mi-a placut, nu sarea bila asa de bine. Am realizat ca e foarte important materialul din care este facuta podeaua. In acel club, pe suprafata de beton era lipita mocheta si apoi deasupra placi de osb gros. Intamplator, acolo unde am montat eu masa (intr-o sala unde ne mai intalnim unele seri cativa prieteni) podeaua este din parchet clasic si mi se pare ca sare vizibil mai bine bila pe masa, decat in acel club. Chiar si sunetul bilei pe masa parca e altfel, (parca sare bila pe marmura nu pe pal) sau poate doar rezonanta camerei e diferita?...
    Robotul robo-pong 2050 este senzational. L-am montat permanent in veranda pe masa outdoor de metro si il utilizez de cate ori am timp liber, de mai multe ori pe zi cateva minute sau zeci de minute. Fixez un numar de lovituri initial pe care mi-l propun pe ziua respectiva (ex 3000 bile) fac pauze dese la fiecare 200-400 bile, schimb frecvent drillurile, spinul, viteza. Simt ca am progresat cu el intr-o saptamana mai mult decat oricand in trecut, in ciuda eforturilor sustinute de atunci, jucand frecvent cate 3-6 ore pe zi. Acum o ora de antrenament cu robotul, "printre picaturi", ziua si o ora de joc continuu cu robotul noaptea, inainte de culcare, fac mult mai mult decat jocul dezordonat de inainte, fara un partener experimentat de antrenament. Robotul este un partener de antrenament foarte performant mereu peste nivelul tau de joc, la dispozitia ta oricand ai cateva minute libere.
    Robotul, masa, fileul si 300 mingi de antrenament au costat impreuna 1000 EURO.
    Consider investitia foarte utila, simt cum reusesc rapid sa-mi corectez loviturile, vesnic nesigure si imprecise in trecut.
    Robotul i-a atras si pe copii. Ambii stiu acum sa il butoneze, ii dau singuri drumul si joaca impreuna, cate o lovitura pe stanga si una pe dreapta, alternativ pentru fiecare. Cel mic, (are 4 ani si 4 luni) isi pune o ladita ca sa ajunga la masa, paleta e vizibil prea grea pentru el, dar totusi pe speed 11-12 reuseste sa loveasca aproape toate bilele si mare parte trec si dincolo de fileu...
    Si datorita sustinerii sotiei, am mai avut parte de o mare bucurie in perioada zilelor de Paste, in legatura cu alt hobby al meu, pe care il practic si semiprofesional. Am inlocuit aparatul foto cu Nikon D700 si am achizitionat pt el un obiectiv Nikon 24-70 f/2.8. Combinatia aceasta se dovedeste deosebit de performanta mai ales fotografiile executate fara blitz in lumina slaba la ISO 3200-6400 sunt incredibil de clare si de luminoase, culori vii, naturale. Weekendul trecut, dupa o sesiune foto, eram la fel de surprins de calitatea fotografiilor ca si clientii mei..
    Stiu ca mi-am marit datoriile cu inca 4000 de euro, stiu ca si anul asta voi sapa manual gradina, dar totusi sunt foarte fericit. Am inceput deja sa o sap la cazma si parca merge treaba ceva mai sprinten ca in trecut.. Probabil ajuta conditia fizica de la tenisul de masa, probabil si cele vreo 6-7 kg mai putin, probabil si efectele benefice in urma lasatului de fumat (dupa o luna, plamanii mei parca au capacitate dubla acum).
    Sper ca postul acesta nu a fost chiar inutil, poate George va dori in final sa-si construiasca singur masa.
    Fiti activi, viata e asa de scurta si sunt atatea de experimentat...
    Blade 1:Butterfly BalsaCarbo X5 OFF
    FH: Tibhar Nimbus
    BH: Butterfly Tenergy 05

    Blade 2ONIC BAUM Exclusive OFF
    FH = XIOM Omega III
    BH = XIOM Omega III

  15. Îmi place marcelgiosan le-a plăcut acest mesaj
  16. #13
    boboc
    Data înscrierii
    14.07.2008
    Locație
    Bucuresti, Romania
    Vârstă
    40
    Postări
    72
    Mulțumesc / Îmi place post
    Timp total online
    6 h 24 m
    Timp online pe zi
    N/A
    Reputație
    0

    Re: Cum sa-mi construiesc o masa de tenis

    Cu siguranta ca i-mi voi construi masa in continuare. Am amanat un pic proiectul deoarece au fost cheltuielile de Paste, vor urma unele cu ocazia zilei mele de nastere si o sa mi se subtieze bugetul financiar.Cand o sa ma apuc de construirea mesei o sa postez toate amanuntele .
    Blade : Donic Waldner Diablo Senso
    Fh : Joola Mambo C
    Bh : Yasaka Mark V GPS

  17. #14
    junior

    Data înscrierii
    04.04.2010
    Locație
    Ploiesti
    Vârstă
    63
    Postări
    57
    Mulțumesc / Îmi place post
    Timp total online
    10 z 6 m
    Timp online pe zi
    4 m
    Reputație
    95

    Re: Cum sa-mi construiesc o masa de tenis

    Salut toti forumistii
    Foarte interesante comentariile unor pasionati de acest sport
    Si eu sunt pasonat de acest sport si totodata interesat de cum se poate termina acest proiect, pt. ca ma bate gandul sa-mi construiesc si eu o masa. Astept cu nerabdare noi informatii eventual recomandari, iar la final o masa reusita
    Butterfly Schlagger Precision - FL

  18. #15
    senior
    Avatarul lui adisor35
    Data înscrierii
    06.04.2009
    Locație
    Galati
    Vârstă
    52
    Postări
    284
    Mulțumesc / Îmi place post
    Timp total online
    19 z 5 h 26 m
    Timp online pe zi
    8 m
    Reputație
    91

    Re: Cum sa-mi construiesc o masa de tenis

    http://www.egger.com/ro-rom/egger-ro-pr ... latten.htm
    o sugestie , placile au dimensiunea 2800x2070 suficient ptr a taia cele 2 buc ale mesei, dintr-o singura coala. firma este austrica si banuiesc ca are pal de calitate, posibilitati de debitare, cantuire si chiar de vopsire.daca pretul ajunge pina in 400 ron tot serviciul ptr o grosime de 22 sau 25 mm chiar merita efortul. cu inca 3-400 de ron piciorele si un fileu profi se ajunge sub jumatete din pretul uneia de firma dar nu departe de calitatea acesteia. acum nu stiu daca reprezentantul din romania isi va bate capul cu servirea unui singur client cu o asa cerere speciala(specific romanesc), dar incercati si postati rezultatul poate mai sint si alti doritori. succes!
    0751840078, stadinadi@yahoo.com
    G3FX BTY TIMO BOLL SPIRIT Black Tag Rakza X

Subiecte similare

  1. SCHIMB Caut robot tenis masa. Ofer la schimb materiale tenis de masa (lemne,fete,echipament)
    De lica george în forumul Anunțuri Vânzare-Cumpărare
    Răspunsuri: 5
    Ultimul post: 08.02.2019, 11:58
  2. Cluj Napoca - Scoala de vara tenis de masa - liber la tenis de masa
    De septimiu sipos în forumul Locuri în care ne putem antrena
    Răspunsuri: 7
    Ultimul post: 05.08.2012, 19:22
  3. Cumpar masa de tenis de masa astept oferte.
    De flllorin în forumul Anunțuri Vânzare-Cumpărare
    Răspunsuri: 9
    Ultimul post: 02.08.2012, 02:15
  4. Răspunsuri: 57
    Ultimul post: 17.07.2012, 01:51
  5. Cine ma poate ajuta sa construiesc asa ceva?
    De Bogdan A în forumul Echipament
    Răspunsuri: 16
    Ultimul post: 20.04.2012, 22:34

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita postările proprii
  •