Folosești un browser învechit. Se poate să nu afișeze situl acesta sau alte situri corect. Ar trebui să actualizezi sau să folosești un browser alternativ.
AmaTur: Turneu A"TT Club Giroc-Chișoda", Giroc (jud. Timiș) - 02-03.11.2024
N-a mai participat la turnee din 2020. A avut "last mp" 17.77. Intre timp a fost la Hunedoara si acum are 15.90. Dar i-a ramas mp-ul pus "de mana". Corectez. Multumesc pentru observatie.
Giroc este o comună în județul Timiș, Banat, România, formată din satele Chișoda și Giroc, în zona periurbană a municipiului Timişoara.
Originea toponimului „Giroc” este necunoscută, însă există câteva ipoteze cu privire la ea. În monografia istorică a Girocului întocmită de Octavian Gruiţa, cercetătorul girocean evidenţiază o posibilă ipoteză care porneşte de la observaţia academicianului Iorgu Iordan, în „Dicţionarul numelor de familie româneşti”, care arată că în româneşte există o rădăcină din bulgara veche: „dzoro”. Împreună cu sufixul "-oc" ar fi dus la naşterea toponimului „Gioroc”, care a devenit cu timpul în limba vorbită „Giroc”.
Pe teritoriul localității și în împrejurimi, au fost descoperite numeroase vestigii arheologice și așezări din diferite epoci preistorice. Tot pe teritoriul comunei a fost descoperită și vatra unei așezări aparținând Culturii Cucuteni - Belegis. Cu toate acestea, prima mențiune documentară a Girocului datează din 1371-1372, într-un document prin care Sigismund de Luxemburg al Ungariei donează moșia Gyureg lui Vladislau, fiul lui Stefan de Taar. De-a lungul evului mediu continuă să fie sporadic menționat prin diferite documente. Între 1453 - 1497 apare cu numele maghiar Szent György.
Mai târziu, conscripțiile lui Marsigli din 1690 - 1700 vorbesc despre Gyirog. După cucerirea Banatului de către austrieci, apare pe harta de la 1717 cu numele Juroc, cu 60 de case, iar pe harta lui Mercy de la 1723 cu numele Jurok.
Până la 1848, terenul agricol a fost proprietate camerală. După anul revoluționar 1848 și desființarea iobăgiei, Girocul a cunoscut o dezvoltare accentuată, cu toate că a suferit și de vicisitudinile naturii care i-au adus inundații puternice în 1859 sau seceta gravă dintre 1863-1864.
În a doua jumătate a secolului XIX, satul a beneficiat de modernizarea generală care cuprindea Banatul, fiind pe rând conectat la rețeaua poștală, la ce atelegrafică apoi la calea ferată Timișoara - Baziaș.
În 1897, profesorul Atanasie Baicu a înființat la Giroc Banca Poporală „Ghiroceana”, o instituție de credit rurală care i-a sprijinit pe țăranii români să cumpere terenurile agricole puse la vânzare, oferindu-le credite mult mai avantajoase decât puteau primi de la băncile timișorene. Banca a jucat un rol fundamental pentru modernizarea agriculturii și creșterea simțitoare a bunăstării generale.
În primul război mondial au decedat 82 de ghiroceni. În cinstea lor a fost ridicat un monument ridicat în curtea bisericii în 1927, construit de Banca Populară „Ghiroceana”.
După unirea Banatului cu România, în 1920, denumirea oficială s-a schimbat din Gyüreg în cea română de Giroc. Tot atunci, a avut loc, la 1921, exproprierea baronilor maghiari și redistribuirea terenului către țărani. Pe hotarul satului a existat cel puțin o astfel de mare proprietate, a unui baron maghiar care deținea și un castel. După acest moment începe să se formeze o pătură înstărită de țărani. Cu sprijinul băncii Ghiroceana ei achiziționează și utilaje agricole.
După cel de-al doilea război mondial, a avut loc naționalizarea și colectivizarea, apoi industrializarea parțială, creșterea fenomenului migratoriu și a navetismului. Satul s-a dezvoltat în continuare. După revoluția din 1989 a cunoscut o perioadă de stagnare iar în prezent beneficiază de o poziție și de o conjunctură favorabilă, fiind una din cele mai bogate localități rurale din județul Timiș.
Preotul DAVID VONIGA, personalitate importantă a Girocului
S-a născut la Gyula, în Ungaria, din părinţi tărani, în anul 1867. După studiile elementare şi liceale de la Gyula, Beiuş şi Budapesta, urmează teologia la Arad, absolvind-o în 1890. Se stabileşte pentru scurt timp la Şiria, unde-şi dovedeşte pasiunea pentru ziaristică scoţând “Gazeta Economului”. Se reîntoarce în oraşul natal şi se implica în viaţa culturală romanească din acea vreme în cadrul unei societăţi de lectură, fiind ales preşedintele acesteia.
La Gyula, fondează şi redacteaza revista “Lumina” apărută în 1894 pe frontispiciul căreia se anunţă că revista este un “organ eclesiastico-didactic, social şi literar”.
Spirit activ şi productiv, David Voniga îmbina cu măiestrie activitatea pastorală cu cea de gazetar. În 1896 se află la Timişoara ca redactor la ziarele “Dreptatea” şi “Foaia de duminică”. Colaborează şi la “Tribuna Poporului” din Arad. A scos propriile ziare şi reviste la Timişoara: “Controla” şi “Revista Preoţilor”, cea mai importantă publicaţie redactată de David Voniga între anii 1910-1918 reapărută la Timişoara, în 1923, sub denumirea “Luminătorul”. Alte reviste pe care le-a condus şi redactat au fost: “Banatul”, întâiul ziar românesc de dupa Primul Război Mondial, “Tribuna nouă” şi “Nădejdea”.
Despre activitatea pastorală desfăşurata în parohia comunei Giroc timp de 33 de ani au stat mărturie amintirile bătrânilor nonagenari care i-au fost contemporani. Ei işi aduceau aminte cu emoţie de orele de religie ţinute de părintele David Voniga în şcoală, de slujbele oficiate cu evlavie, de predicile care mergeau la sufletul ascultătorilor datorită talentului oratoric al celui care propovaduia credinţa creştină ortodoxă. Era mereu printre săteni, dându-le sfaturi preţioase.
Pe plan social şi cultural, preotul David Voniga a avut numeroase iniţiative menite să trezească simţămintele patriotice, morale si civice la enoriaşii săi. S-a ocupat de renovarea şi pictarea bisericii în anul 1922 şi de procurarea a încă trei clopote. În anul 1914, iniţiază construirea monumentului închinat memoriei aviatorului- erou Aurel Vlaicu. Alături de săteni începe construirea Casei Naţionale, iar împreună cu autorităţile locale şi cu conducerea băncii “Ghiroceana” , în anul 1927, iniţiază ridicarea monumentului închinat eroilor căzuţi în Primul Război Mondial şi crucea mare din cimitir, ambele din marmură albă.
În fotografiile de epocă îl vedem în mijlocul coriştilor şi membrilor fanfarei. A fost mereu în prim planul acţiunilor pregătitoare înfăptuirii Marii Uniri, catalizând forţele patriotice locale în acest sens, şi a făcut parte din delegaţia comunei Giroc la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918.
Recunoscând valoarea activităţii sale pastorale, publicistice şi literare, autorităţile din acea vreme i-au atribuit semnele preţuirii, fiind distins cu brâul roşu şi decorat cu medalia “Răsplata muncii pentru biserică” și “Ordinul Coroana României”.
Într-un gest de frăţietate şi de recunoaştere a unei prodigioase activităţi pastorale, culturale, publicistice şi patriotice, credincioşii ortodocşi români din Gyula şi Giroc l-au comemorat, în anul 2003, în ambele localităţi, prin organizarea unor ample manifestări prilejuite de comemorarea a 70 de ani de la trecerea sa la cele veşnice. Pe aceeaşi linie de recunoaştere a meritelor vrednicului nostru înaintaş, se înscrie şi Hotărârea Consiliului Local al Comunei Giroc din luna octombrie 2008 prin care se acordă titlul de CETATEAN DE ONOARE post mortem.
Astăzi, liceul din din Giroc îi poartă numele.